luni, 4 ianuarie 2016

ALTEŢA SA IMPERIALĂ ŞI REGALĂ ILEANA A ROMÂNIEI

ALTEŢA SA IMPERIALĂ ŞI REGALĂ ILEANA ,ARHIDUCESĂ A AUSTRIEI, PRINCIPESĂ DE HABSBURG –TOSCANA, PRINCIPESĂ A ROMÂNIEI, PRINCIPESĂ DE HOHENZOLLERN


                                                                           Biografie
5 ianuarie 1909: se naște la București.
1931: se mărita cu arhiducele Anton de Austria cu care are șase copii.
1954: divorțează de Anton de Austria și se mărita cu Ștefan Issărescu.
1965: divorțează și de al doilea soț și se călugărește, sub numele de Maica Alexandra.
21 ianuarie 1991: moare la Spitalul St.Elizabeth din Youngstown, Ohio.
2005: apar în românește
 Memoriile sale sub numele ,, Trăiesc din nou’’.



Marile conflagrații ale secolului XX, schimbările bruște ale regimurilor politice și harta lumii după aceste două războaie mondiale, au făcut din multe Case Regale din Europa și din lumea întreagă să ajungă din Vițe Regale oameni cu o mai puțină importanță politică în cel mai bun caz, sau să ajungă în ierarhia oamenilor simpli. Dincolo de nenorocire, există însă o demnitate morală pe care unele vlăstare cu sânge albastru nu și-au pierdut-o niciodată. Unul dintre ele este Prințesa Ileana de România, o brunetă cu privire pătrunzătoare și frunte înaltă, care, după ce s-a scăldat în bogăție, a fost obligată să se reinventeze pe pământ străin,să învețe să lucreze pentru a se întreține, să învețe să spele,să facă cumpărături din piață,practic să învețe să trăiască cum trăiește un om dintr-o categorie socială cu resurse limitate.


Cert e că, din toată această stufoasă coroană genealogică, a ieşit o femeie de isprava, aşa cum s-a și numit vaporul care a dus-o în America. Ileana este o femeie ale cărei valori au rămas mereu credința creștină ortodoxă – pe care o și argumentează într-o carte, ,,Spiritul ortodoxiei’’, iubirea față de semeni, pe care și-a manifestat-o lucrând pentru Crucea Roșie în cel de-al Doilea Război Mondial, și un simț al familiei care a făcut-o să se adapteze repede în Lumea Nouă. A studiat în Anglia, a învățat să picteze și să sculpteze.

Există la familiile regale din trecutul recent un amestec de noblețe care nu poate fi considerat nici absolut înălțător și nici depășit. În secolul trecut, Principesa Ileana de Hohenzollern și Habsburg-Toscana, născută în urmă cu 107 de ani la București, ilustrează această rară combinație. În primul rând, o genealogie vastă, în care îi regăsim pe regina Victoria a Angliei și pe împăratul Nicolae I al Rusiei (ambii – pe linie maternă, mama ei fiind Maria de Edinburgh).
Pe linie paternă, descinde din familia de Saxa-Coburg și Gotha, bine reprezentată la conducerea Portugaliei în secolul al XIX-lea. Tatăl ei oficial este Ferdinand I, dar se spune că ar fi, de fapt, vorba despre prințul Barbu Știrbey (zvon care circulă prin cercurile apropiate Casei Regale,lucru care nu a fost dovedit niciodată).

Principesa Ileana s-a născut în 1909 la București (România) și a fost fiica cea mai tânără (după moartea prematură a Alteței Sale Regale Principele Mircea, care moare de febră tifoidă în anul 1916), a regelui Ferdinand și a reginei Maria. Ea a fost mătușa regelui Mihai de România, iar prin mama sa, regina Maria, se înrudea cu familiile regale din Marea Britanie și Rusia.


A.S.R.PRINCIPESA MARIA CU A.S.R PRINȚESA ILEANA

,,ALTEȚELE LOR REGALE PRINȚESA ILEANA ȘI PRINȚUL MIRCEA (1915)”



,,MAJESTATEA SA REGINA MARIA CU PRINȚESA ILEANA”
Până la vârsta de 7 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei vieţi la palat. Declanşarea Primului Război mondial, a obligat familia regală, împreună cu guvernul şi Parlamentul, să se refugieze din calea trupelor austro-germane la Iaşi. Educaţia a primit-o cu precădere în familie, de la pregătitori, de la părinţi şi de la personalul curţii. De la mama s-a a învăţat limbile engleză şi franceză, iar de la tată - germană. A fost crescută cu dragostea faţă de România, poporul, tradiţiile şi limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura cu Ion Jalea , iar pictura cu Jean Al. Steriadi.
,,A.S.R PRINȚESA ILEANA FOTOGRAFIE REALIZATĂ PROBABIL ÎN ANUL 1914”
Prințesei îi plăceau mult sporturile, iubea marea și avea propriul yacht. În 1926 a călătorit împreună cu mama Sa regina Maria și cu fratele său, Nicolae, în America (țara ei de adopție mai târziu), iar mai apoi în Spania. Domniţa Ileana - cum o numeau apropiaţii - a fost fondatoarea sau preşedintele a unor organizaţii de cercetaşi că Asociaţia Creştină a femeilor române, Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obţine brevetul de căpitan de cursă lungă, navigând mai mulţi ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. Participă la diverse expediţii în Munţii Carpaţi.
,,M.S. REGINA MARIA CU A.S.R. PRINȚESA ILEANA ÎN COSTUME NAȚIONALE”

,,M.S. REGINA MARIA CU A.S.R. PRINȚESA ILEANA ÎN COSTUME NAȚIONALE”



,,MAJESTATEA SA REGINA MARIA ȘI PRINȚESA ILEANA  ÎN COSTUME DE ZBOR 1929”

În vara anului 1930, însoţind-o pe mama Sa, Regina Maria într-o vizită în Spania, Principesa îl întâlneşte la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins “.

În timpul „Restaurației“, Ileana se afla într-un voiaj în Egipt. Ea a salutat gestul politic al fratelui său, însă, la scurt timp, noul Rege, Carol al II-lea, a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de popularitatea Domniței de strânsa legătură a acesteia cu Regina Maria. La sfârșitul anului 1930, Ileana îi scria Regelui Carol al II-lea: „Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”. Dar Regele, hotărât să nu împartă cu nici un alt membru al familiei regale puterea politică și popularitatea de care se bucura familia regală, a găsit o soluție simplă de „a scăpa” de sora sa: Ileana trebuia să se mărite cu un prinț străin și să plece din țară.

,,A.S.R PRINȚESA ILEANA PROBABIL LA VÂRSTA DE 18 ANI - 1927”

În martie 1931, Ileana şi Regina Maria, întorcându-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitaţii primite din Umrich, de la reşedinţa verilor Hohenzollern. Aici, Ileana îl reîntâlneşte pe Arhiducele Anton. Se pare că reîntâlnirea nu era întâmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorinţa expresă a Regelui Carol al II-lea al României. Iniţiativa s-a dovedit inspirată. 
Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvântarea şi consimţământul ca şef al Casei Regale. La întoarcerea în ţară, Ileana a anunţat oficial că intenţionează să se căsătorească cu arhiducele austriac. Şeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, îşi dă acordul.
Anton era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana şi al Arhiducesei Blanka de Bourbon a Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea naşilor de botez. După proclamarea Republicii Austria, Anton şi familia să se retrag în Spania. Arhiducele, absolvent al şcolii Superioare de Inginerie din Madrid, s-a angajat la uzinele Ford din Londra, după care s-a stabilit la Barcelona, unde a deschis, împreună cu fratele său Franz-Josef, un service automobilistic şi de aviaţie. Împătimit aviator, era câştigătorul a numeroase concursuri aviatice internaţionale. Astfel, pe cei doi logodnici îi apropia şi pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism şi yachting.
CEREMONIA RELIGIOASĂ A PRINCIPESEI ILEANA ȘI ANTON (ÎN IMAGINE MIHAI MARE VOIEVOD DE ALBA IULIA, REGELE CAROL AL  II-LEA, ȘI ALȚI MEMBRI AI ÎNALTEI SOCIETĂȚI DIN ANI ”30)

          A.S.I.R. PRINCIPESA ILEANA ȘI SOȚUL SĂU ARHIDUCELE ANTON DE HABSBURG 1931.
Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară când un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială. A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei Regale Române.
Ceremonia căsătoriei are loc la Castelul Pelişor, pe dată de 26-27 iulie 1931, la vârsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.
IMAGINI CU AA.LL. RR. PRINCIPESA ILEANA ȘI ARHIDUCELE ANTON 26 IULIE 1931 LA SINAIA ÎN CALEAȘCA REGALĂ


Conjucturile politice ale timpurilor, revoluţia din Spania şi decizia lui Carol al II-lea ca descendenţii din familia Habsburg să nu fie născuţi pe pământ românesc i-a pus pe tinerii căsătoriţi în mare dificultate. 


Ei sunt nevoiţi să plece în Austria în 1931. S-au stabilit la Castelul de la Sonnberg, în apropierea Vienei. Aici se nasc cei şase copii, Ștefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935),Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939), Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).


ALTEȚA SA IMPERIALĂ ȘI REGALĂ PRINCIPESA ILEANA ALĂTURI DE SOȚUL SĂU ARHIDUCELE ANTON ȘI CEI ȘASE COPII


În timpul celui de Al-Doilea Război Mondial, Principesa Ileana a stabilit un spital pentru soldații români la castelul ei de la Sonneburg, care era situat în apropierea Vienei, Austria.

În martie 1944, ca să scape de persecuțiile naziștilor, s-a mutat de la Viena cu întreaga familie, iar mai apoi s-a înapoiat în România și a locuit la Castelul Bran, primit drept cadou din partea mamei sale. Principesa Ileana a urmat cursuri de infirmerie. Mai târziu, s-a dedicat cauzei Crucii Roşii, ajutând şi îngrijind soldaţii români. Pe 23 august 1944, Principesa Ileana, Arhiducele de Austria, Anton de Habsburg şi cei şase copii pe care i-au avut împreună se aflau la Bran. În plin dezastru, într-un moment de criză ce se anunţa devastatoare, în dorinţa de a-şi ajuta compatrioţii în suferinţă, prinţesa a donat în scop caritabil o bucată de pământ din apropierea castelului. Acolo, pe malul râului Turcu, într-un ritm record, militarii români au construit spitalul care s-a numit, „Spitalul Inima Reginei”, în amintirea mamei sale, regina Maria. Alături de o echipă de doctori şi surori medicale, prinţesa a îngrijit soldaţii răniţi, a dotat spitalul cu echipamentele necesare, a dat ajutor şi în sala de operaţie, a trăit momente de groază, după cum povesteşte: ,,Când m-am aplecat, un jet de sânge a ţâşnit deodată dintr-o rană mică din pieptul rănitului iar şuvoiul cald şi lipicios mi-a sărit pe gât. Am pus repede podul palmei peste rană şi am apăsat tare, dar una din arterele principale era perforată şi eforturile mele erau în van. Curând, pânsetul unui copil care se afla lângă mine m-a obligat să uit de groaza provocată de sânge şi să am grijă de el. Bietul micuţ, stătea întins, fără să fie rănit, pe o targă lângă mama lui, moartă, desfigurată.”




A.S.I.R. PRINCIPESA ILEANA ȘI FRONTISPICIUL SPITALULUI ”INIMA REGINEI” DIN BRAN - ROMÂNIA 1946


Sufletul său de prinţesă a fost chinuit şi devastat de foarte multe. Nu a cedat pentru că avea şi o forţă demnă de rangul său, a îndurat umilinţe şi coborâri în abisul groazei, greu de imaginat. A scris, deşi nu a vrut să fie scriitoare, ci infirmieră. Cu disperare a întemeiat dispensare, cu farmecul său distins, a convins prieteni binevoitori ca generalul Nicolae Tătăranu şi inginerul Malaxa să îi acorde sprijinul pentru a dota spitale şi a-i sprijini pe cei în suferinţă. 

Din nefericire, la scurt timp, țara a fost invadată de armata roșie, iar Majestatea Sa, regele Mihai I a fost forțat să abdice la 30 decembrie 1947.
Crăciunul anului 1947 a fost ultimul cu adevărat fericit în familia principesei Ileana – și ultimul petrecut în România. Soțul ei, Anton, a revenit acasă după o absență de aproape un an de zile (reușise să plece în Austria, să vadă ce s-a întâmplat cu casa lor de la Sonnberg), așa că familia a petrecut împreună sărbătorile la reședința lor de la castelul Bran.

Seara de 30 decembrie 1947. Principesa Ileana a petrecut câteva ore în vizită la o prietenă, la un ceai. La întoarcerea la Bran, îngrijitorul a întâmpinat-o la poartă și, alb la față și îngrozit, i-a spus: „Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”. La radio tocmai se difuza mesajul de abdicare al Regelui Mihai. 
În dimineața următoare, Ileana a plecat imediat spre București pentru a încerca să-l vadă pe Rege. S-a oprit la Sinaia, unde ofițerii de gardă i-au povestit: „Ne-au dezarmat cu forța azi-noapte. Cei din divizia Tudor Vladimirescu au preluat comanda. Am obținut permisiunea să facem această ultimă gardă, ca să întâmpinăm pe Majestatea sa pentru ultima dată. El încă se mai află în capitală. Să dea Domnul să nu i se întâmple nimic. De data asta vrem să îl salutăm cu cuvintele: «Să ne reveniți, Maiestate!» și apoi ne pot împușca!”.
Ileana s-a întâlnit cu Mihai la jumătatea drumului dinspre Bran spre București, la Câmpina. Regele i-a spus mătușei sale că i s-a zis că ea și sora ei, principesa Elisabeta, pot rămâne în țară dacă doresc, ca simple cetățene: „Mi-a spus că după părerea lui ar trebui să încerc să rămân, dar că nu putea să mi-o ceară în mod direct pentru că nu voia să risc în continuare viața mea și a copiilor mei. Trebuia să cântăresc lucrurile și să hotărăsc eu singură.”
Oricât de mult și-ar fi dorit să rămână în România, odată ajunsă în București, principesa Ileana și-a dat seama că îi va fi imposibil să trăiască sub noul regim republican. Comuniștii au început imediat denigrarea monarhiei și a familiei regale, organizau manifestații populare de sărbătorire a proclamării republicii și, în plus, guvernul a decis imediat ca toate proprietățile principesei să fie confiscate. 
Domniței i s-a dat voie să ia cu ea numai lucrurile personale ale familiei: haine, lenjerie de pat, tacâmuri de argint pentru opt persoane, dar nu și opere de artă, covoare sau bijuterii (cu excepția celor ce puteau fi dovedite ca fiind bijuterii de familie). Strângerea bagajelor s-a făcut sub controlul atent al partidului, care dorea să se asigure că familia regală nu părăsea țara cu niciun lucru de valoare. 
La Bran, după ce și-au strâns lucrurile, Ileana, Anton și copiii lor au vizitat pentru ultima oară capela în care se aflau rămășițele principelui Mircea și inima Reginei Maria: „Am îngenuncheat cu Anton și copiii pentru ultima dată la altarul unde era inima și ne-am rugat adânc, în tăcere. Atunci mi-am promis solemn că oriunde aș merge voi încerca să îmi continui munca; mi-am promis că, deoarece în inima mea era încrustată imaginea României, viața mea va rămâne în continuare dedicată ei. Luasem o cutiuță veche și frumoasă de metal de pe una din mesele din castel și, dând la o parte zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din câte am adus cu mine, acesta este lucrul cel mai prețios pe care îl am în casa din Noua Anglie.” 
Despărțirea a fost grea. Foarte mulți oameni au venit să-și ia adio de la principesă. Nu a lipsit nici cârciumarul, despre care Ileana spune că fusese avertizată că era comunist. Bărbatul a venit la ea să o sărute și i-a spus plângând: „Să-ți amintești că tu ești Ilenuța noastră dragă: nimic nu o să poată schimba asta: copilul nostru drag!”
S-au adunat în ziua plecării sale și o mulțime de țărani din sat, dar și din sate mai îndepărtate. Principesei i s-au oferit, ca ultim dar, ramuri de brad, simbol al eternității dragostei, al vieții și al credinței.
După plecarea din Bran, din cauza troienelor, grupul a făcut un ocol cu mașinile pe la Tohan, sat considerat „roșu”. Mașinile au rămas înzăpeziți, așa că Ileana s-a dus să ceară ajutor de la muncitorii care tocmai plecau de la fabrică, deși gărzile comuniste i-au spus că este imprudent. Oamenii au ajutat-o, iar la final, când s-a dus să le mulțumească – din nou, în pofida avertismentelor gărzilor – a vrut să le ofere un ultim dar. Redăm pasajul în care Ileana descrie ce s-a întâmplat atunci:
„Vă rog luați banii aceștia și împărțiți-i între voi. Știu că este puțin, dar asta este tot ce am. – Și le-am întins toți banii care îmi fuseseră lăsați. 
Oamenii s-au uitat unii la alții și apoi unul a pășit în fața mulțimii. – Nu, domniță, mi-a spus el trist. Nu luăm noi astăzi bani de la dumneavoastră. Oare nu ați răspuns chemărilor noastre zi și noapte? Nimeni nu a bătut la ușa dumneavoastră fără să fie primit. V-am făcut un bine mic, dar atât de trist – vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați. Mai avem însă o rugăminte la dumneavoastră. Vreți să îngenuncheați cu noi ca să spunem o rugăciune pentru rege și țară și pentru ca să vă reîntoarceți.

Conform propriilor ei memorii, Ileana s-a întâlnit cu regele Mihai și regina mamă Elena pe drumul dintre București și Sinaia, aceștia povestindu-i ce se întâmplase pe 30 decembrie. Regele a părăsit țara pe 4 ianuarie 1948, fiind urmat la câteva zile de mătușile sale, Ileana și Elisabeta.

Prin Decretul nr. 38 din 1948 se treceau în proprietatea statului toate bunurile deținute de regele Mihai și ceilalți membri ai familiei regale la data de 6 martie 1945 și toate bunurile dubândite după această dată.

Principesa s-a mutat cu întreaga sa familie întâi în Elveția apoi în Argentina. La Buenos Aires a înființat un cămin destinat refugiaților politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite pentru a-și putea plăti datoriile. Aici, începe o viață austeră, burgheză, în sensul restrictiv al cuvântului, despre care relatează vibrant în jurnalul ei, ,,Trăiesc din nou’’ .
În primii ani petrecuți în America își întreține familia din conferințele despre pace și despre România, pe care le susține în diverse locuri. Își vinde celebra Diademă cu Safire, Tiara pe care o purtase mama ei, regina Maria. Știe că numele de Habsburg nu mai înseamnă nimic și povestește cât de ciudat i se pare apelul poștașului: „Habsburg here?“.Viața ei americană este, într-adevăr, un sacerdoțiu și doar urmărind destinul nemilos al unor astfel de femei cu sânge albastru putem afla ce înseamnă de fapt un caracter puternic și înțelepciunea de a trăi frumos indiferent de statutul social.

A.S.I.R. PRINCIPESA ILEANA LA UN TRIBUNAL DIN SUA

A.S.I.R.PRINCIPESA ILEANA – 1950 ȚINÂND ÎN MÂNĂ CARTEA CARE ÎI POARTĂ NUMELE
În 1954 mariajul ei cu Arhiducele Anton s-a terminat prin divorț, iar Principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu dr.Ștefan Isărescu în orașul Newton, Massachusetts, dar și acest mariaj s-a terminat 12 ani mai târziu, în anul 1965, cu un divorț.
A.S.I.R.PRINCIPESA ILEANA ȘI SOTUL EI DR.ȘTEFAN ISÂRESCU (WASHINGTON 16 MAI 1956)




În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) și a soțului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink – ambii s-au stins într-un accident aviatic în Brazilia, dar și în timpul bolii lui Ștefan, fiul cel mare, în 1961.

Descendenta regală a slujit oamenilor şi s-a supus lui Dumnezeu. A îngenuncheat doar pentru a se ruga: ,,Facă-se voia Ta, Doamne, iar nu a mea!” La 52 de ani, a devenit novice la Mânăstirea ortodoxă ,,Acoperământul Maicii Domnului”, din Bussy en Othe, Franţa.



În 1967 Principesa s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Române din America, sub numele de Maica Alexandra și a devenit stareța mănăstirii cu hramul “Schimbarea la față” din Ellwood City, Pennsylvania, pe care o înființează cu ajutorul Episcopului Valerian.



Ultimii ei douăzeci de ani de viață, puși în slujba binelui sfânt, pot fi considerați încoronarea unui destin excepțional, în care, înainte de a abandona lumea, Principesa Ileana a fost, ea însăţi, în mai multe rânduri, dezmoștenită de istorie.


Spre deosebire de frații ei – principesa Elisabeta, principele Nicolae și principesa Mărioara (devenită regină a Iugoslaviei, la rândul ei alungată de comuniști) –, Ileana a apucat să vadă căderea regimului comunist din România. Maica Alexandra a vizitat România (în septembrie 1990) la vârsta de 81 de ani. Suferindă, câteva luni mai târziu, la 21 ianuarie 1991, a murit la Spitalul St.Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a unor complicații survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia Mânăstirii unde a locuit de la început. Şi-a dorit o cruce simplă, de lemn, românească. În testament a cerut să îi fie îngropată alături, caseta cu ţărână românească. Şi să o ierte cei cărora poate le-a greşit, pentru că nu a vrut să le greşească. Pentru comunitatea românilor din Pennsylvania ea rămâne o sfântă. „Comoara” purta­tă de Ileana în pribegie, respectiv caseta cu pământ românesc luat de la Bran chiar de ea, se află astăzi în Catedrala Bisericii Episcopale din New York, în Capela dedicată cultului ortodox.
Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România în 2005 sub titlul ”Trăiesc din nou”.




ABREVIERI:A.S.I.R. - ALTEŢA SA IMPERIALĂ ŞI REGALĂ

SURSE:
  1. http://www.psychologies.ro/
  2. http://jurnalul.ro/
  3. http://www.historia.ro/
  4. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, Editura Cartex, Bucureşti 2008
  5. Ileana, Princess of Romania ,,I Live Again’’ Rinehart & Company, New York, U.S.A., 1952



Recenzie realizată de prof. ist./jurn. Ovidiu CZINKA, january 4, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu